La împlinirea vîrstei de 100 de ani, George Ungureanu lansează un poem compus în închisoare

Miercuri, 11 aprilie, la Biblioteca Bucovinei din Suceava, va fi lansat poemul în zece cînturi „Păţania lui Somnorilă”, compus de George Ungureanu în celula morţii. Unul dintre organizatorii manifestării, scriitorul şi jurnalistul Ion Drăguşanul, spune că este vorba despre o adevărată istorie ieroglifă a românilor sub bolşevism, care este ilustrată de Radu Bercea, un alt martir al spiritualităţii. Pentru că a refuzat să se înscrie în Securitate, ascunzîndu-se în munţi, domnul Ungureanu a primit cinci condamnări la moarte şi 30 de pedepse de temniţă grea între 10 şi 25 de ani. Pe 12 aprilie, George Ungureanu împlineşte 100 de ani. La evenimentul care va avea loc miercuri, 11 aprilie, vor cînta Vasile Purice şi Andi Drăguşanul.

Exit mobile version