
Primăria comunei sucevene Marginea are în derulare un proiect cofinanţat din fonduri europene privind organizarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor menajere şi reciclabile. Investiţia de peste 440.000 de euro are o durată de implementare de doi ani. Din totalul sumei, aproape 396.000 de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile. Responsabilul de proiect din cadrul Primăriei Marginea, Carmen Mihalescu, a declarat că proiectul s-a născut din dorinţa de a avea un mediu mai curat şi mai sănătos pentru actualii şi viitorii locuitori ai comunei. Ea a mai spus că prin acest proiect va fi înfiinţat şi dotat Serviciul Public de Salubritate din Marginea pentru a stimula dezvoltarea activităţii de colectare selectivă a deşeurilor, cu valorificarea celor reciclabile. Doamna Mihalescu a precizat că noul Serviciu va putea fi extins şi în comunele vecine dacă acestea vor cere aşa ceva. Ea a apreciat că materializarea proiectului va conduce, pe termen mediu, la creşterea atractivităţii zonei şi la atragerea de investitori.