Laptele comercializat în apropierea Pieţei Mici este contaminat

Oamenii care consumă lapte cumpărat din apropierea Pieţei Mici din Suceava riscă să se îmbolnăvească. Purtătorul de cuvînt al Direcţiei Sanitar-Veterinare, Vasile Semeniuc, a declarat că analizele de laborator indică faptul că laptele este contaminat. Domnul Semeniuc i-a sfătuit pe suceveni să nu cumpere lapte de la femeile care vînd pe aleile din apropierea Pieţei George Enescu. De modul cum se realizează comerţul stradal se ocupă Poliţia Locală. Însă, şeful Poliţiei, Viorel Horodenciuc, a spus că are doar 40 de oameni şi că poate asigura o patrulă permanentă doar în centrul Sucevei. Domnul Horodenciuc a amintit că, anul trecut, au fost disponibilizaţi 33 de poliţişti şi că nu s-au făcut alte angajări.

Exit mobile version