
În municipiul Suceava, aproape 80% dintre posibilii beneficiari ai legii 175/2010 privind scutirea de la plata penalităţilor la întreţinere nu au parte de această facilitate. Liderul filialei PSD, Virginel Iordache, a declarat că acest lucru se întîmplă pentru că nu au apărut normele metodologice de aplicare a actului normativ. El le-a cerut parlamentarilor Puterii să se lase de „braşoave” şi să aprobe normele metodologice, avînd în vedere că Legea a intrat în vigoare în urmă cu 6 luni. El a spus că peste 78% dintre proprietarii pentru care s-au calculat penalităţi la întreţinere sînt posibili beneficiari ai legii 175. Domnul Iordache a mai spus că 60% dintre asociaţiile din municipiul Suceava au restanţe la plata energiei termice şi a adăugat că numai penalităţile însumează 75 de miliarde de lei vechi. El a precizat că la plata facturilor la apa potabilă penalităţile sînt în valoare de 10 de miliarde de lei vechi. Legea 175 prevede ca penalităţile datornicilor la plata utilităţilor să fie anulate în cazul celor care, într-un an de la intrarea în vigoare a actului normativ, plătesc datoria de bază.