
În perioada următoare, Primăria Suceava va organiza o licitaţie privind modernizarea pieţei agro-alimentare din Burdujeni. Primarul Ion Lungu a afirmat că, potrivit proiectului, investiţia este estimată la 2,35 milioane de lei şi ar urma să fie executată în termen de 24 de luni. Piaţa din Burdujeni va fi compartimentată pe trei module. Ion Lungu a mai spus că lucrările de reabilitare din Piaţa Mică au fost amînate pentru că trebuie mutaţi comercianţii de răsaduri. Contractele acestora vor fi reziliate la 1 iunie.
