Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, nu agreează revenirea în partid a foştilor parlamentari PDL Tiberiu Prodan şi Dumitru Pardău. Aceştia şi-au negociat la Bucureşti întoarcerea în PNL. Într-o conferinţă de presă susţinută astăzi, Alexandru Băişanu a spus că cei doi parlamentari vor putea emite pretenţii doar după ce vor trece la muncă şi vor demonstra că sînt capabili să lupte pentru interesul populaţiei şi al partidului. La alegerile parlamentare din toamnă Tiberiu Prodan şi Dumitru Pardău intenţionează să candideze pentru obţinerea unor noi mandate. Pe de altă parte, Alexandru Băişanu a spus că în judeţ sînt mulţi primari PDL care vor să treacă la PNL. Liderul PNL a spus că printre ei se numără şi primarul Sucevei, Ion Lungu, care, însă, nu va fi acceptat sub nici o formă. La începutul acestei luni, Ion Lungu a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PDL şi a rămas simplu membru al acestui partid. El a spus că a luat această decizie pentru a se dedica exclusiv activităţilor administrative.
Liderul PNL Suceava, nemulţumit de revenirea în partid a parlamentarilor Prodan şi Pardău
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025