Locuitorii comunei sucevene Dorneşti au aflat, astăzi, că Traian Băsescu nu-i bogat

Astăzi, preşedintele Traian Băsescu s-a aflat pentru a patra oară, după inundaţii, în comuna suceveană Dorneşti. Localitatea a fost grav afectată de ape la sfîrşitul lunii iunie. Traian Băsescu a ajuns la Dorneşti împreună cu şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, prefectul Sorin Popescu şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Prima oprire a fost la podul rutier de peste rîul Suceava care face legătura între Rădăuţi şi Siret, şi care a fost rupt de ape. Podul este refăcut de către SCCF Iaşi-Grup COLAS, dar în lipsa unui proiect. Acest lucru a atras nemulţumirea preşedintelui Băsescu. Documentul va fi elaborat de-abia în două săptămîni de către IPTANA, fostul Institut de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene. Totuşi, Traian Băsescu s-a declarat mulţumit de mersul treburilor, iar constructorul a susţinut că lucrarea va fi terminată în două luni. De la pod, Traian Băsescu şi însoţitorii lui s-au deplasat la prima casă din Dorneşti care a fost refăcută din temelii. Beneficiara noii locuinţe este o familie cu 7 copii, iar imobilul a fost ridicat cu sprijinul unor sponsori. Capii familiei i-au spus şefului statului că trăiesc doar din ajutoarele sociale şi alocaţiile copiilor. Totodată, mai mulţi etnici rromi i-au înmînat preşedintelui bileţele prin care cereau ajutor deoarece sînt săraci. Replica domnului Băsescu a fost: „Dar cine-i bogat în România la ora actuală?”. Vizita şefului statului la Dorneşti a durat o jumătate de oră.

Exit mobile version