
Strada Alexandru cel Bun din municipiul Suceava va fi redată traficului în cursul săptămînii viitoare. Artera de circulaţie este blocată de mai mult timp pentru executarea unor lucrări în cadrul proiectului ISPA. Primarul Ion Lungu a declarat că, la Comandamentul ISPA de astăzi, reprezentanţii firmei constructoare au anunţat că mai sînt de înlocuit 10 metri de conductă la reţeaua de canalizare şi au dat asigurări că lucrările vor fi încheiate pe 20 decembrie. El a mai spus că, la nivelul oraşului, lucrările ISPA privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, şi modernizarea Staţiei de Epurare sînt finalizate, în medie, în proporţie de 95%. Deşi lucrările trebuiau să fie încheiate pînă la sfîrşitul acestui an, totuşi primarul Lungu s-a declarat mulţumit de rezultate. El a precizat că va solicita acceptul Bucureştiului pentru prelungirea termenului de finalizare a investiţiilor pînă pe 30 iunie 2011.