
Mai multe mijloace fixe aflate în administrarea Spitalului Suceava vor fi trecute din domeniul public în domeniul privat al judeţului în vederea scoaterii lor din funcţiune, casării şi valorificării. Hotărîrea va fi supusă aprobării în şedinţa de mîine a Consiliului Judeţean. Vicepreşedintele PSD al administraţiei judeţene, Alexandru Rădulescu, a spus că printre bunurile unităţii spitaliceşti care urmează să fie casate şi valorificate se află o bucătărie furajeră, un beci, un punct termic, două magazii, o seră, un foişor, un garaj, un depozit de carburanţi şi o rampă din beton. El a adăugat că aceste mijloace fixe au o durată de funcţionare depăşită şi sînt într-o stare avansată de uzură. Vicepreşedintele Rădulescu a mai spus că valoarea bunurilor este de 188.316 lei, iar sumele rezultate din valorificarea lor, după deducerea cheltuielilor aferente, vor fi virate la bugetul judeţului Suceava.