
Soţia preşedintelui Traian Băsescu, Maria, s-a aflat, astăzi, pentru o jumătate de oră, în comuna suceveană Şerbăuţi. În localitate, inundaţiile din vară au distrus 7 case, iar Maria Băsescu mai fusese la sinistraţii din Şerbăuţi în luna iulie. Dacă atunci soţia şefului statului a însoţit un convoi format din 5 TIR-uri încărcate cu materiale de construcţii şi alimente, astăzi doamna Băsescu a venit cu un transport ce conţinea paturi, saltele, perne şi lenjerie de pat pentru cele 7 familii rămase fără locuinţă. Bunurile au fost donate de fiica cea mare a doamnei Băsescu, Ioana. Deocamdată, la Şerbăuţi o singură casă este finalizată, iar celelalte 6 sînt ridicate pînă la acoperiş. Doamna Băsescu a participat la slujba de sfinţire a tuturor celor 7 case. Ea a luat masa în casa terminată care-i aparţine familia Ivanisciuc. Ea le-a oferit celor 7 familii cîte o icoană, iar cîţiva copii au primit cutii cu prăjituri.