Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului-APM a comunicat că, sîmbătă, voluntari ecologişti din Suceava vor organiza un marş care se va încheia pe esplanada din faţa Casei de Cultură. Marşul se va desfăşura în „Săptămîna mobilităţii europene”, programată între 16 şi 22 septembrie, iar participanţilor la acţiune le vor fi acordate diplome. Ajunsă la ediţia cu numărul opt în România, campania din acest an are loc sub deviza „Să îmbunătăţim climatul oraşelor”. Directorul coordonator al APM, Constantin Proboteanu, a informat că în perioada 16-22 septembrie, în mai multe municipii şi oraşe din judeţ, autorităţile vor închide traficul pe anumite tronsoane de drum în diferite intervale orare. De asemenea, voluntari de la organizaţii neguvernamentale şi elevi din eco-şcoli vor distribui materiale informative pentru sensibilizarea cetăţenilor cu privire la daunele pe care le generează traficul auto asupra calităţii atmosferei. Ziua de 22 septembrie este dedicată circulaţiei fără maşini. De altfel, Constantin Proboteanu recomandă populaţiei să renunţe măcar pentru o zi la maşinile personale şi să apeleze la mijloacele de transport în comun, la bicicletă, sau chiar să practice mersul pe jos. Săptămîna Europeană a Mobilităţii este un eveniment susţinut de Comisia Europeană care atrage tot mai multe localităţi urbane din Europa şi vizează schimbarea comportamentului populaţiei în privinţa modalităţilor durabile de transport.
Marş ecologic pe străzile Sucevei
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026