Maşină „înghiţită” de pămînt în faţă la Finanţe

masina finantzeUn tînăr din Suceava a căzut cu maşina într-o groapă din faţa Direcţiei de Finanţe Suceava după ce asfaltul s-a surpat sub greutatea acesteia. Incidentul s-a produs în această dimineaţă. Şoferul, Marius Condrat de 26 de ani, a declarat că nu avea viteză şi vroia să oprească maşina în faţa Direcţiei de Finanţe pentru a intra să achite taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul său la mîna a doua pe care l-a achiziţionat în urmă cu două luni. El a spus că maşina a costat 2.600 de euro, iar taxa de înmatriculare este de 22 de milioane de lei vechi. Marius Condrat a mai spus că intenţionează să dea în judecată Primăria. Viceprimarul Viorel Seredenciuc a declarat că groapa  a apărut din cauza infiltraţiilor de apă de la conductele foarte vechi.

Exit mobile version