
Pînă-n septembrie, 18 comune sucevene vor primi microbuze noi pentru transportul elevilor. Două dintre vehicule au sosit, deja, în judeţ. Este vorba despre două microbuze repartizate de Ministerul Dezvoltării comunelor Berchişeşti şi Gălăneşti. Biroul de Presă al Consiliului Judeţean a informat că celelalte 16 microbuze sînt destinate localităţilor Bălăceana, Boroaia, Dorna Candrenilor, Drăguşeni, Forăşti, Horodnic de Sus, Moldoviţa, Muşeniţa, Panaci, Pîrteştii de Jos, Poiana Stampei, Putna, Rîşca, Ulma, Vadu Moldovei şi Valea Moldovei. Conform instituţiei conduse de Cătălin Nechifor, în trimestrul IV din 2014, la Suceava vor mai fi aduse 19 microbuze noi pentru transportul elevilor. Lotul următor va fi repartizat în comunele Adîncata, Bogdăneşti, Breaza, Burla, Cornu Luncii, Dărmăneşti, Fundu Moldovei, Horodnic de Jos, Iacobeni, Ilişeşti, Ipoteşti, Izvoarele Sucevei, Moldova Suliţa, Sadova, Şaru Dornei, Şcheia, Straja, Udeşti şi Vultureşti. La acest moment, în judeţul Suceava sînt aproximativ 90 de microbuze şcolare.