
Prezent, astăzi, pe șantierul rutei ocolitoare a Sucevei, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor și a dat noi asigurări că investiția va fi gata la termenul stipulat în contract, respectiv pe 17 septembrie 2019. El a mai spus că nu sînt datorii față de constructorii care implementează proiectul. De asemenea, ministrul a precizat că pentru creșterea vizibilității în sensul giratoriu de la Șcheia, unde se află pilonul cunoscut ca „Zidul morții”, urmează să fie suplimentat numărul panourilor fotovoltaice. Răzvan Cuc a fost însoțit pe șantier de prefectul Mirela Adomnicăi, de directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, și de parlamentarii PSD Virginel Iordache și Alexandru Rădulescu. Lucrările la centura ocolitoare a Sucevei în lungime totală de 12,4 kilometri au debutat în 2008. Pînă acum a fost dat în folosință doar un singur tronson din cele trei. Este vorba de tronsonul de la Șcheia la Pătrăuți în lungime de 5,2 kilometri.