
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că cel de-al doilea adăpost pentru cîini comunitari va deveni funcţional pînă pe 30 iunie. Construcţia este realizată în Lunca Sucevei, iar primarul a făcut afirmaţia, astăzi, cu ocazia inspectării lucrărilor. Valoarea investiţiei este de 3 miliarde de lei vechi şi este executată de lucrătorii Direcţiei Domeniului Public din banii municipalităţii. Ion Lungu a afirmat că în noul adăpost vor fi instalate 250 de cuşti în care vor sta cîte şase cîini. Cîinii comunitari vor fi adunaţi de pe străzi pînă pe 1 septembrie. Pentru strîngerea lor se va apela la o firmă de hingheri. La actualul adăpost din Lunca Sucevei sînt 1.500 de cîini comunitari. Primăria estimează că pe străzile oraşului mai sînt alţi 1.500.