
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a adresat o nouă solicitare conducerii Ministerului Sănătății pentru asigurarea finanțării necesare deschiderii noului spital din Fălticeni. Parlamentarul crede că eventualul refuz al Guvernului ar reprezenta o lipsă de responsabilitate și o nepăsare crasă la adresa sucevenilor. Într-o interpelare adresată ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, liderul PSD Suceava afirmă: „Avînd în vedere vizita de lucru pe care ați făcut-o săptămîna trecută în județul Suceava, cînd ați ajuns inclusiv la noul spital din Fălticeni și pentru că v-ați exprimat atunci intenția de a face toate demersurile pe care la acea dată, în calitate de secretar de stat, le aveați la dispoziție pentru ca suma necesară achiziționării de aparatură medicală să fie alocată cît mai repede, considerăm că acum, în calitate de Ministru al Sănătății, aveți posibilitatea de a rezolva această chestiune pentru totdeauna. Înțelegem că la timpul respectiv decizia nu vă aparținea, dar acum puteți tranșa această situație, puterea de decizie aparținîndu-vă în totalitate. De asemenea vă amintim că tot dumneavoastră, cunoscînd realitatea din teren, ați fost cel care a avansat atunci propunerea ca spitalul de la Fălticeni să devină, în timpul acestei pandemii, spital de sprijin pentru cazurile non-Covid 19, idee deosebit de bună avînd în vedere problemele cu care se confruntă acum unitatea spitalicească județeană”. În comunicatul senatorului Stan mai scrie: „Drept urmare a celor prezentate mai sus, vă rugăm să dați curs solicitării noastre de a aloca cele 5 milioane de euro necesari achiziționării de aparatură medicală, subliniind faptul că acordurile cu furnizorii sînt deja finalizate și că tot ce mai trebuie pentru ca noul spital de la Fălticeni să deservească locuitorii județului Suceava sînt banii respectivi. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că eventualul refuz al guvernului actual de a oferi suma menționată în regim de urgență reprezintă în contextul actual o lipsă de responsabilitate și o nepăsare crasă la adresa sucevenilor”. „Țineți cont că vîrful epidemiei încă nu a fost atins și orice întîrziere în alocarea sumei respective va reprezenta o mare pată pe obrazul autorităților”, mai notează Ioan Stan.