
În municipiul Suceava a demarat operațiunea de dezinfectare a celor 1.947 de scări de bloc. Viceprimarul Lucian Harșovschi a menționat că orașul a fost împărțit în patru zone, unde se vor derula cu regularitate lucrări de dezinfecție de către firme specializate. El a precizat că reprezentanții asociațiilor de proprietari au obligația de a valida printr-un proces verbal de constatare realizarea acestor acțiuni. Viceprimarul a amintit că în Suceava se desfășoară periodic, prin operatorul de salubrizare, acțiuni de igienizare și dezinfectare, mult mai intense acum cînd situația o impune. „Doar stînd acasă aceste acțiuni vor avea eficiență maximă pentru a eradica Covid-19!”, a mai spus Lucian Harșovschi. El a adăugat că municipalitatea este în căutarea dispozitivelor cu soluții dezinfectante pentru toate intrările în blocurile de locuințe. Viceprimarul Harșovschi speră ca dispozitivele să fie găsite cît de curînd dată fiind cererea mare la nivel național.