Cîteva zeci de arbori au fost tăiaţi ilegal dintr-o pădure din zona Iacobeni, pentru care nu există încheiat contract de prestări servicii cu vreo unitate silvică. Pădurea aparţine moştenitorilor unei femei decedate. Ieri, în timpul unui control efectuat acolo de poliţişti, silvicultori şi specialişti ai Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava au fost identificate 63 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, cu un volum total de 77,60 de metri cubi şi o valoare de peste 20.000 de lei. Totodată, la faţa locului a fost găsită cantitatea de 37,6 metri cubi de material lemnos, în valoare de 8.500 de lei. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că materialul lemnos lipsă a fost tăiat şi sustras de unul dintre moştenitori, mai exact, de un bărbat de 58 de ani, din comuna Şaru Dornei. Materialul lemnos identificat la cioată a fost lăsat în custodia unuia dintre moştenitorii femeii decedate, pînă la finalizarea cercetărilor. În cauză s-a făcut dosar penal.
Pădure tăiată ilegal
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026