Pămînt pentru un cimitir în Iţcani

Primăria Suceava le va atribui în folosinţă gratuită unităţilor de cult cele trei hectare de teren din cartierul Iţcani pe care le-a obţinut de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru amenajarea noului cimitir. Primarul Ion Lungu a declarat că primele transferuri de terenuri urmează să fie aprobate în şedinţa ordinară a Consiliului Local din această lună. El a spus că, pentru început, Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” va primi teren pentru amenajarea a 303 locuri de înhumare, Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” pentru 280 de locuri, Parohia Ortodoxă Rusă de rit vechi pentru 72, iar Parohia Romano-Catolică şi cultele neoprotestante vor primi teren pentru amenajarea a 65 şi, respectiv, 60 de locuri de veci. Primarul Lungu a subliniat că municipalitatea a făcut tot ceea ce era posibil pentru obţinerea terenului şi a cheltuit bani pentru ridicarea gardului împrejmuitor. El a precizat că de acum încolo de administrarea cimitirului trebuie să se ocupe comunitatea din Iţcani. Noul cimitir din Iţcani va fi construit pe un teren situat în spatele staţiei PECO situat la ieşirea spre Rădăuţi. În total, acolo vor fi amenajate 3.000 de locuri de veci.

Exit mobile version