
Astăzi, 29 iulie, la Suceava a fost marcată Ziua Imnului Naţional. Acţiunea a avut loc în Piaţa Drapelului din apropierea Palatului Administrativ, iar la ea au fost prezente cîteva zeci de persoane. Despre însemnătatea imnului au vorbit prefectul Sorin Popescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Cadariu şi viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc. În discursurile lor cei trei au spus că imnul naţional reprezintă o sursă de energie pentru popor. Evenimentul a mai cuprins o slujbă religioasă, un program artistic susţinut de ansamblul de copii „Mugurelul” din Şcheia şi o paradă militară. La iniţiativa Senatului, în 1998, 29 iulie a devenit Ziua Imnului Naţional.