Patriarhul premiat, Bucovina lăudată

Foto
Foto

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, i-a înmînat Patriarhului Daniel titlul de „cetăţean de onoare al judeţului Suceava ”. Patriarhul a primit distincţia sîmbătă, 7 noiembrie, în prezenţa a peste 1.500 de credincioşi, care au participat la slujba de sfinţire a Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Rădăuţi. Prea Fericitul Daniel a declarat:  „Bucovina este o grădină a credinţei şi a culturii, a tradiţiei, dar şi a bunei gospodăriri. (…)Avem o admiraţie deosebită faţă de Bucovina. Are ceva asemănare cu Banatul nostru de origine, dar totuşi bucovinenii sînt mai credincioşi decît bănăţenii şi aş zice că-i întrec pe toţi cu mulţimea mănăstirilor bine organizate şi bine înfrumuseţate. Sînt mănăstiri în toată ţara, dar aici în Bucovina sînt cele mai frumoase mănăstiri pictate. Este o zonă a ţării deosebit de frumoasă şi admirată nu doar în ţară la noi, ci şi peste hotare. Vă felicităm pe toţi bucovinenii. Să vă ajute bunul Dumnezeu”.

Exit mobile version