Patru dosare penale pentru băutură la volan

În zilele de 2 şi 3 ianuarie, poliţiştii suceveni au întocmit patru dosare penale pe numele unor şoferi băuţi. Un bărbat de 36 de ani, din Dorna Candrenilor, cu o alcoolemie de 0,68 la mie, a fost prins circulînd pe strada Unirii din Vatra Dornei. Pe un drum care leagă Moldoviţa de Argel, poliţiştii de la Vama au dat peste un şofer de 24 de ani, din Moldoviţa, care era lîngă o maşină avariată. Tînărul, care avea o alcoolemie de 0,51 la mie, intrase cu maşina într-un cap de pod. La Arbore, un localnic de de 34 de ani circula cu maşina şi avea o alcoolemie de 0,43 la mie. În fine, un bărbat de 49 de ani, din Rădăşeni, cu o alcoolemie de 0,79 la mie, a intrat cu maşina într-un şanţ din Lămăşeni.  

Exit mobile version