PDL solicită înfiinţarea unei comisii pentru „Termica”

PDL va solicita Consiliului Local Suceava să înfiinţeze o comisie de anchetă privind activitatea „Termica”, societate aflată în insolvenţă. Conform preşedintelui filialei municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, comisia ar trebui să clarifice mai multe aspecte, cum ar fi cele privind creşterea preţului gigacaloriei pentru populaţie de la 274 la 445 de lei, pierderile firmei, dar şi datoriile imense pe care „Termica” vrea ca deliberativul local să i le recunoască. În opinia deputatul Balan, lămuririle sînt necesare întrucît populaţia trebuie să ştie că suma pe care o plăteşte pentru energia termică este cea corectă şi reală. Consiliul Local Suceava a aprobat, săptămîna trecută, creşterea tarifului gigacaloriei pentru populaţie de la 274 la 445 de lei. Populaţia va plăti tot 185 de lei pentru o gigacalorie, iar diferenţa de preţ va fi suportată de bugetul local.

Exit mobile version