
Primăria Suceava are nevoie de aproximativ 200 de miliarde de lei vechi pentru aducerea la starea iniţială a podului de la Burdujeni, de peste rîul Suceava. Primarul Ion Lungu este, astăzi, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est din Piatra Neamţ, pentru a solicita finanţarea necesară. El a spus că a solicitat ca 100 de miliarde să fie asigurate din economiile rezultate după licitaţia de refacere a 14 străzi din Suceava cu fonduri europene. Ion Lungu a adăugat că pentru obţinerea celorlalte 100 de miliarde s-a cerut deblocarea finanţării pentru un proiect depus, deja, de Primărie la ADR Nord-Est. Vă reamintim că, din toamna trecută şi pînă-n vara acestui an, podul de la Burdujeni a fost consolidat, după ce unul dintre pilonii de susţinere se fisurase ca urmare a inundaţiilor din 2008 şi 2010. În intervalul menţionat, circulaţia pe pod a fost restricţionată pentru maşinile mai grele de 3,5 tone. Excepţie au făcut autobuzele firmei locale de transport public în comun, TPL.