În 12 localități sucevene vor putea fi amenajate pîrtii de schi, ca urmare a aprobării unei legi propuse de senatorul PSD de Fălticeni, Ioan Stan. Parlamentarul a anunțat că, astăzi, a fost votată în Senat inițiativa sa vizînd modificarea legii pentru aprobarea programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România”. El a precizat că, astfel, se va clarifica procesul de scoatere din Fondul forestier național sau din circuitul agricol a terenului necesar pentru înființarea de pîrtii. Senatorul Stan a mai spus că scoaterea definitivă din Fondul forestier național se va realiza prin compensare cu teren echivalent și bonitate, iar echivalența valorică se calculează conform legislației în vigoare. Parlamentarul social-democrat a adăugat că propunerea lui a fost formulată în urma discuțiilor pe care le-a avut cu 12 primari din județ, care urmează să beneficieze de prevederile actului normativ în vederea dezvoltării turismului. El a apreciat că de noua lege vor beneficia și alte unități administrativ-teritoriale.
Pîrtii de schi în 12 localităţi sucevene
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026
