Plată în avans pentru producătorul de energie termică

Foto
Foto

Consiliul Local Suceava a aprobat din a doua încercare alocarea în avans a cinci milioane de lei producătorului de energie termică, „Bioenergy”, pentru procurarea de combustibil în vederea asigurării apei calde și căldurii în sistem centralizat. Banii reprezintă subvenția la încălzire pentru perioada octombrie-decembrie. Proiectul a fost aprobat astăzi cu 12 voturi pentru și şapte împotrivă, după ce săptămîna trecută fusese respins. Atunci s-au înregistrat 11 voturi favorabile și tot atîtea negative. Pentru a trece, trebuiau 12 voturi pozitive. La fel ca la prima încercare, și astăzi, împotrivă au votat consilierii PSD și ALDE. Venit la ședință din concediu, primarul PNL, Ion Lungu, a explicat că legea permite acordarea în avans a subvenției pentru combustibilul necesar producerii energiei termice, iar situația o impune, în condițiile în care „Bioenergy” încă nu a încasat 13 milioane de lei de la Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei în contul certificatelor verzi.

Exit mobile version