Conducerea Direcţiei Silvice Suceava a depus plîngeri penale împotriva a şapte foşti angajaţi ai Ocolului Silvic Iacobeni. Aceştia sînt acuzaţi că au provocat un prejudiciu de peste 6 miliarde de lei vechi, din care pe parcursul anchetei s-au recuperat 616 milioane. Prejudiciul a fost stabilit în pădurile statului şi în pădurile administrate pe bază de contracte, în două cantoane silvice din cadrul ocolului Iacobeni. Într-un comunicat al Direcţiei Silvice Suceava se arată că pagubele au fost produse în perioada decembrie 2010 – martie 2011 şi provin din punerea în valoare a masei lemnoase în mod defectuos ori abuziv de către personalul silvic, precum şi din nereguli constatate în activitatea de exploatări forestiere. În document se menţionează că trei societăţi comerciale au profitat de abuzurile şi de neglijenţa personalului silvic de la cele două cantoane din Iacobeni. De asemenea, în comunicat se precizează că, în baza celor constatate, conducerea Direcţiei Silvice Suceava a decis ca în perioada imediat următoare să se efectueze un control amplu vizînd întreaga activitate a subunităţii.
Plîngeri penale împotriva unor foşti silvicultori
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026