
Poliţia Suceava a desfăşurat o acţiune de prevenire a faptelor cu violenţă la Bucovina Rock Castle, eveniment care a avut loc pe platoul Cetăţii de Scaun şi în şanţul acesteia. Poliţiştii au avut o „acțiune de informare și conștientizare a consecințelor în plan juridic și personal generate de consumul de alccol și substanțe interzise”. Conform unui comunicat al Poliţiei, au fost purtate discuţii cu mulţi dintre tinerii care au participat la festivalul de rock şi au fost distribuite 2.000 de pliante.