Posibilă zonă de agrement, pe Tătăraşi

Primăria Suceava are un proiect de peste 10 milioane de lei ce vizează amenajarea zonei de agrement Tătăraşi, pe un teren amplasat în spatele fostei uzine electrice. Primarul Ion Lungu a declarat că, în şedinţa de mîine a Consiliului Local, vor fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei. El a spus că proiectul prevede reabilitarea a două iazuri, realizarea de alei, fîntîni arteziene, poduri, podeţe şi pontoane, şi construirea unei cafenele şi a unui pavilion muzical. În cadrul aceluiaşi proiect vor fi amenajate un cabinet medical, un spaţiu de joacă, trei terenuri de tenis şi un teren de minigolf. Totodată, vor fi achiziţionate bărci şi hidrobiciclete. Primarul Lungu a mai spus că pentru finanţarea proiectului va încerca să atragă bani din fonduri europene şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. El a adăugat că pentru demararea investiţiei, în bugetul Sucevei pe 2011 a fost prinsă o sumă de 100.000 de lei.

Exit mobile version