
Prefectul de Suceava, Constantin Harasim și omologul său de la Neamț, Niculina Dobrilă, s-au întîlnit, astăzi, la primăria Crucea, pentru a pune la punct măsuri comune în vederea salubrizării cursului rîului Bistriţa. Cei doi prefecți au fost însoțiți de reprezentanţi ai Companiei Naţionale „Apele Române” şi ai Gărzii de Mediu. Constantin Harasim a declarat că principala problemă o constituie ambalajele din plastic aruncate în albia rîului Bistrița. El a adăugat că pet-urile vor fi strînse pentru a nu fi antrenate de apă pînă-n barajul de la Bicaz, așa cum se întîmplă în prezent. Pe de altă parte, prefectul de Suceava a numit recent, prin ordin, mai multe comisii interinstituţionale, pentru a verifica starea de curățenie a localităţilor.
