
Ambasadorul Chinei la București, Xu Feihong, a fost primit, astăzi, la Palatul Administrativ din Suceava de către prefectul Constantin Harasim. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului, în cadrul întîlnirii s-a discutat despre oportunitățile de dezvoltare a turismului, afacerilor mici și mijlocii, și despre facilitarea accesului cetățenilor chinezi către România. Conform sursei citate, la finalul întrevederii, prefectul Harasim l-a asigurat pe ambasador că va aduce la cunoștință Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Afacerilor Externe doleanța părții chineze privind simplificarea procedurilor de acordare a vizelor cetățenilor chinezi pe teritoriul României, ceea ce va conduce la îmbunătățirea relațiilor de cooperare dintre cele două state. Aseară, ambasadorul a participat la constituirea filialelor sucevene ale Casei Româno-Chineze și Camerei de Comerț România-China. La Suceava, şeful Camerei de Comerţ România-China este Dănuţ Burgheaua.