Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, le-a solicitat șefilor de instituții și primarilor ca, pînă pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, să înlocuiască drapelele naționale uzate sau rupte. În cea mai recentă ședință a Colegiului Prefectural, el a spus că a trecut recent prin comuna Bogdănești, acolo unde a văzut că pe o poartă de intrare în localitate sînt două steaguri ale României de pe care lipsește culoarea roșie. Astfel, Constantin Harasim a remarcat că în momentul de față pe poarta de intrare în Bogdănești sînt arborate două drapele doar cu albastru și galben, culorile de pe steagul Ucrainei. Prefectul a declarat: „Am fost la Rîșca la Ocolul Silvic și la intrare în Bogdănești, pe o poartă mare, sînt două steaguri doar cu albastru și galben. Lipsește roșu. Credeam că acolo intram în Ucraina și nu știam eu”. În aceste condiții, Constantin Harasim a spus că își dorește ca toate steagurile României distruse sau decolorate să fie înlocuite pînă la sărbătorirea Zilei Bucovinei și a Zilei Naționale.
Prefectul : Steagurile deteriorate, înlocuite!
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025