Prefectul Sucevei, nemulţumit de modul cum e tratată problema prevenirii inundaţiilor

Prefectul judeţului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, este nemulţumit de modul cum înţeleg unele localităţi să trateze problema prevenirii inundaţiilor. Acesta a atenţionat din nou autorităţile locale că în caz că nu îşi fac datoria vor fi amendate. Reacţia domnului Popescu vine după ce a citit raportul comisiei mixte numită prin ordinul său ca să verifice modul de îndeplinire a măsurilor de prevenire a inundaţiilor.  Comisia a descoperit deşeuri de lemn depozitate aiurea la Izvoarele Sucevei, Moldova  Suliţa, Frasin, Cornu Luncii, Vama, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Frumosu. Deasemenea, comisia numită de prefect a identificat mai multe poduri şi podeţe colmatate în localităţile Grămeşti, Zvoriştea, Hînţeşti, Siminicea, Izvoarele Sucevei, Breaza, Fundu Moldovei, Pojorîta, Sadova, Cîmpulung Moldovenesc, Vama, Frasin, Păltinoasa, Gura Humorului, Frumosu, Vatra Moldoviţei, Capu Cîmpului, Rîşca, Slatina, Forăşti, Drăguşeni, Cîrlibaba şi Iacobeni.

Exit mobile version