
Prefectura Suceava a anunțat cu mare întîrziere redeschiderea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean. Concret, Prefectura a făcut anunțul printr-un comunicat remis astăzi, la ora 11.14, în condițiile în care, potrivit aceluiași document, UPU și-a reluat activitatea de aseară, la ora 20.00. În comunicatul insituţiei conduse de Alexandru Moldovan se arată că „după decontaminarea, separarea circuitelor și revizuirea procedurilor, cu ajutorul unei echipe de medici inimoși din Iași, condusă de prof. dr. Diana Cimpoieșu (n.r. – șefa UPU-SMURD Iași), UPU Suceava a redevenit funcțională, ca unitate distinctă”. Conform sursei citate, unitatea va asigura triajul, evaluarea și tratamentul pacienților cu afecțiuni acute care necesită intervenții de urgență, dar care nu prezintă simptome de afecțiuni respiratorii, precum și pentru cazurile ușoare. Cazurile grave, în urma triajului efectuat în dispecerat, vor fi redirecționate către spitalele din Fălticeni sau Rădăuți, iar cazurile cu simptome respiratorii vor fi direcționate către Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean. După redeschiderea UPU Suceava, Prefectura mulțumește următoarelor persoane: profesorului universitar doctor Diana Carmen Cimpoieșu, conferențiarului doctor Lucian Indrei – director executiv al Direcției de Sănătate Publică Iași, în calitate de coordonator pentru gestionarea COVID 19 pentru regiunea Moldova, doctorului Lucian Eva – manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iași și profesorului universitar doctor Doina Azoicăi – șef de catedră ATI – președinte al senatului Universității de Medicină și Farmacie Iași. În același timp, Prefectura mulțumește echipei care va asigura serviciile medicale în UPU Suceava: dr. Ovidiu Popa – Iași, dr. Tudor Merticaru – Iași, dr. Leonard Hugianu – SMURD Iași, dr. Cristina Popescu – SMURD Iași, asistenților medicali Vasileana Pavelescu, Lavinia Grigore, Corina Siminiuc și Andrei Balint, de la Iași, asistentului medical Gabriela Bejan de la Tîrgu Frumos, asistentelor medicale Anișoara Turineac și Elena Pavăl de la Fălticeni, precum și asistentelor medicale Mariana Brînzei, Mariana Corina Istrate, Ecaterina Ailenei, Lăcrămioara Nistor și Maria Horlațam de la Suceava. Mulțumiri le sînt adresate și altor cadre care vor activa la UPU, fiind vorba despre infirmiera Elena Irod de la Iași, infirmiera Rodica Dulgheru de la Fălticeni, paramedicul Ciprian Monoranu, voluntarii ISU Suceava Marilena Cocîrlă, Otilia Hrițcu și Paul Marinescu, și voluntarii Simona Rădășanu și Adriana Cușnir. „Mulțumim tuturor instituțiilor care au înțeles urgența situației și au contribuit activ la redeschiderea UPU Suceava, pentru ca locuitorii județului să beneficieze de asistență medicală de specialitate: ISU Suceava, Spitalul Fălticeni și Direcția de Sănătaue Publică. Avem încredere că vom fi din ce în ce mai mulți!”, se mai arată în comunicatul Prefecturii.