Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, liderul PSD Cătălin Nechifor, doreşte să se revină la preluarea prin rotaţie a preşedinţiei Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. El a spus că vrea să se respecte Regulamentul de funcţionare a acestui organism, care prevede ca la şefia lui să se afle annual, prin rotaţie, fiecare din cei şase preşedinţi de consilii judeţene din regiune: Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ şi Bacău. Cătălin Nechifor a adăugat că regula a fost încălcată în anii trecuţi, atunci cînd fostul preşedinte al CJ Suceava, liderul PDL Gheorghe Flutur, a fost la conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională trei ani consecutivi. „Din păcate s-a politizat şi decizia la nivelul acestui organism. A fost o decizie luată de Iaşi, Suceava, Neamţ şi Botoşani, care aveau aceeaşi culoare politică şi a impus ca Suceava să rămînă permanent la conducerea Consiliului. Eu nu vreau să fac acest lucru. Vreau ca fiecare judeţ să aibă acces legal la conducere”, a mai spus Cătălin Nechifor.
Preşedintele CJ Suceava vrea ca şefia Consiliului pentru Dezvoltare Regională să revină, prin rotaţie, fiecărui judeţ
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025