
Primarul comunei Adîncata, Viorel Cucu, a informat că a semnat la Ministerul Dezvoltării contractele de finanțare pentru patru proiecte, iar banii vor fi asigurați prin Programul Național de Dezvoltare Locală. El a declarat că un proiect în valoare de 1,2 milioane de lei se referă la ridicarea unei grădiniţe cu program normal, în timp ce un altul în valoare de 1,5 milioane de lei vizează construirea unui dispensar uman. Primarul a adăugat că tot prin PNDL se va finanța cu 890.000 de lei construcția unui pod din beton armat în satul Fetești. În baza aceluiași program, pentru extinderea și reabilitarea școlii cu clasele I-IV din Adîncata se vor aloca 960.000 de lei. Viorel Cucu a subliniat că după semnarea contractelor urmează întocmirea documentației tehnice, iar apoi vor fi organizate licitațiile pentru toate cele patru proiecte. El speră ca lucrările la cele patru obiective de investiții să înceapă în vara anului viitor. Viorel Cucu a mai spus că la Școala cu clasele I-IV din Adîncata, Primăria a investit deja 700.000 de lei din bugetul local, iar fondurile care vor veni de la Ministerul Dezvoltării vor fi folosite pentru anveloparea unității, schimbarea acoperișului, împrejmuire şi amenajarea unui teren de sport.