
34 din cele 114 primării sucevene vor beneficia de peste 3 milioane de lei de la Guvern, pentru plata unor arierate şi pentru cheltuieli curente şi de capital. Banii provin din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului. Cea mai mare sumă, 400.000 de lei, este prevăzută pentru municipiul Suceava, unde primar este Ion Lungu de la PDL. Cei mai puţini bani, respectiv 10.000 de lei, vor ajunge la Siret. Acolo, primar este Adrian Popoiu de la PNL. Printre altele, hotărîrea de Guvern mai prevede că Ipoteştiul va primi 300.000 de lei. La Ipoteşti, primar este Dumitru Corjuc de la PSD. PDL a anunţat că acesta va candida pentru un nou mandat din partea democrat-liberalilor.