Primarul Gherman a cedat, profesorii de la Herla au început să-şi primească salariile

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că cei aproximativ 60 de angajaţi ai Şcolii Herla, din comuna Slatina, au început să-şi primească salariile restante. Se întîmplă acest lucru după ce primarul PDL al localităţii, Ilie Gherman, a semnat, astăzi dimineaţă, deschiderea liniei de finanţare. Prefectul a adăugat că, tot în urma deschiderii liniei de finanţare, unitatea de învăţămînt urmează să cumpere lemnele necesare pentru asigurarea încălzirii. Personalul didactic şi auxiliar de la Şcoala Herla nu şi-a primit salariile pe septembrie şi octombrie, din cauză că primarul Gherman refuzase să deschidă linia de credit în Trezorerie. Florin Sinescu a menţionat că salariile pentru cele două luni totalizează 378.000 de lei. La mijlocul lunii octombrie, Prefectura Suceava a făcut plîngere penală împotriva primarului de Slatina pentru abuz şi neglijenţă în serviciu. Vineri, 8 noiembrie, Ilie Gherman a fost reţinut pentru aceste acuzaţii. Judecătorii au decis ca primarul să fie cercetat în libertate, iar procurorii au făcut recurs. Ilie Gherman a refuzat să deschidă linia de finanţare întrucît conducerea PSD a Inspectoratului Şcolar Suceava nu l-a consultat atunci cînd a numit-o pe Oana Şorodoc în funcţia de director al Şcolii Herla. Directoarea este cunoscută ca o apropiată a PSD.

Update: Recursul împotriva deciziei de cercetare în stare de libertate a primarului PDL al comunei sucevene Slatina, Ilie Gherman, va fi judecat miercuri, 13 noiembrie. Ilie Gherman a precizat, astăzi, că a întîrziat semnarea deciziei de deblocare a banilor pentru profesori fiindcă Inspectoratul Şcolar Suceava a transmis ordinul de numire a Oanei Şorodoc în funcţia de director al Şcolii Herla, prin fax, pe 29 octombrie. Primarul a adăugat că în ultima vreme s-a aflat în concediu. Primarul de Slatina a mai spus că speră să fie scos de sub urmărire penală.

Exit mobile version