
Astăzi dimineaţă, primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat pentru cîteva secunde la maratonul mondial al armoniei. El s-a alăturat alergătorilor în faţa sediului Primăriei, iar la final a primit o diplomă. Ulterior, membrii ştafetei s-au întîlnit cu prefectul Florin Sinescu şi cu subprefectul Constantin Harasim. Prefectul a spus că această acţiune reprezintă încă o dovadă că sportul este cel mai bun ambasador şi un instrument puternic de promovare a armoniei globale. Maratonul internaţional cu făclii „World Harmony Run” a pornit în octombrie 2011 din New York şi se va încheia pe 8 octombrie 2012, la Viena. Evenimentul se desfăşoară pentru prima dată şi-n România.