Primarul Lungu le cere consilierilor să aprobe noul preţ al gigacaloriei

Primarul Sucevei, Ion Lungu, le cere consilierilor locali să dea dovadă de raţiune şi să voteze pentru majorarea preţului gigacaloriei. În şedinţa de mîine, 29 august, a Consiliului Local, el va prezenta solicitarea „Termica” de a mări preţul gigacaloriei la 445 de lei şi propunerea sa ca populaţia să plătească numai 250 de lei pentru o gigacalorie. Diferenţa de preţ ar urma să fie suportată de municipalitate. În prezent, sucevenii plătesc 185 de lei pentru o gigacalorie. Primarul a declarat că speră ca, în şedinţa de mîine, consilierii să voteze „cu mintea, şi nu cu sufletul”. El a adăugat că în cazul în care proiectul nu va fi acceptat, există riscul ca „Termica” să nu mai poată livra apă caldă şi încălzire. Pe de altă parte, Ion Lungu a spus că, într-o adresă oficială, firma „Bioenergy”, care construieşte noua centrală termică a Sucevei, precizează că aceasta va deveni funcţională la data stipulată în contract, adică pe 9 noiembrie.

Exit mobile version