În primele nouă luni din 2013, Direcţia Silvică Suceava a obţinut venituri în valoare de 177 de milioane de lei, cu 21 de milioane peste cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Anunţul a fost făcut de directorul economic al instituţiei, Vasile Rusu. El a mai spus că, tot în primele trei trimestre din 2013, Direcţia Silvică Suceava a avut o cifră de afaceri de peste 157 de milioane de lei, faţă de 140 de milioane în acelaşi interval din 2012. Directorul Rusu a adăugat că profitul brut a crescut de la 46,8 milioane de lei la sfîrşitul trimestrului III din 2012, la 54,7 milioane la finele lunii trecute. El a concluzionat că, de la începutul anului în curs, activitatea Direcţiei Silvice Suceava a fost mai mult decît profitabilă din punct de vedere financiar. În acelaşi timp, Vasile Rusu a menţionat că toate drepturile salariale au fost achitate la timp.
Profitul Direcţiei Silvice Suceava, în creştere
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026