Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că pentru schimbarea permiselor auto se pot face programări on-line. El a spus că aplicaţia pentru rezervări este disponibilă pe site-ul instituţiei, www.prefecturasuceava.ro. Florin Sinescu a precizat că prin introducerea acestei măsuri se urmăreşte evitarea aglomeraţiei la Serviciul Permise Auto din incinta „Iulius Mall”. La începutul acestei săptămîni, şeful Serviciului Permise Auto Suceava, Florin Chiaptanaru, declara că, în ultima perioadă, numărul sucevenilor care solicită preschimbarea permisului de conducere s-a triplat. El afirma că zilnic se înregistrează aproximativ 250 de cereri, iar programul de lucru de la ghişee a fost prelungit pînă la ora 18.00 sau chiar 19.00. Florin Chiaptanaru mai spunea că multor şoferi nu le-au expirat vechile documente, dar aceştia se grăbesc să le schimbe pentru că, după 19 ianuarie, cînd intră în vigoare noul Cod Rutier, vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care să-i împiedice să conducă. Din 19 ianuarie, şoferilor profesionişti nu li se va mai elibera un permis valabil pentru zece ani, ci doar pentru cinci ani.
Programări on-line pentru schimbarea permiselor auto
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025