Proiect: Heliport şi trotuar rulant, la Spitalul Judeţean

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că se dorește ca, anul viitor, la Spitalul de Urgență „Sfîntul Ioan cel Nou” să fie realizate noi investiții. El a afirmat că se intenționează construirea unui ambulatoriu cu patru etaje, unde să fie înființate 24 de secții și patru subsecții, dar și amenajarea unui heliport pe clădirea spitalului. Președintele Flutur a mai spus că alte proiecte avute în vedere vizează înființarea unui compartiment pentru arși și de noi blocuri operatorii pentru chirurgie toracică, plastică, vasculară și oncologică. De asemenea, se dorește construirea unui spital pentru copii cu 400 de locuri, a unei cantine-restaurant pentru aparținători și personalul unității medicale și înființarea unui trotuar rulant, care să facă legătura între Spitalul Nou și Spitalul Vechi. Gheorghe Flutur a menționat că pentru punerea în practică a proiectelor este nevoie de solidaritate și unitate.

Exit mobile version