Grupul Rompetrol a selectat 16 proiecte din sănătate şi mediu pe care le va finanţa în cadrul programului de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”. Implementarea acestora va avea loc în următoarele două luni în Bucureşti şi în judeţele Suceava, Alba, Argeş, Cluj, Dolj, Hunedoara, Maramureş, Vîlcea şi Satu Mare. Proiectele din domeniul sănătăţii constau în renovarea şi dotarea unor cabinete sau dispensare medicale din mediul rural, iar cele de mediu în acţiuni de ecologizare a unor zone din mediul urban şi rural. Grupul Rompetrol ne-a comunicat că prin aceste proiecte urmăreşte să contribuie la dezvoltarea şi la menţinerea pe termen lung a unor practici responsabile din partea comunităţilor.
Proiecte „Rompetrol” pentru Suceava
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026