
Deputatul PSD de Fălticeni Cătălin Nechifor susţine că primarii PD-L sînt favorizaţi la punctarea proiectelor înaintate la Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală pentru a fi finanţate din fonduri europene. El a declarat că, din datele care i-au fost prezentate de consultanţi şi de primari PSD, grupul de lucru din Consiliul Judeţean Suceava, în frunte cu directorul PD-L Dragoş Juravle, exercită presiuni asupra unor instituţii ale statului, astfel încît localităţile cu primari democrat-liberali să obţină punctaje mai mari. Deputatul Nechifor a spus că, de exemplu, s-ar părea că un proiect al comunei Straja, localitatea natală a domnului Juravle în care primarul este de la PD-L, ar fi obţinut numărul maxim de puncte, respectiv 66, chiar dacă nu îndeplinea toate cerinţele. El a precizat că aşteaptă să fie afişată lista cu punctajele finale, iar dacă se constată nereguli va trimite memorii la Comisia Europeană şi la DNA. În replică, vicepreşedintele PD-L al administraţiei judeţene Daniel Cadariu a respins acuzele deputatului Nechifor. El a declarat că parlamentarul PSD face afirmaţii fără acoperire şi fără a se documenta în prealabil. Potrivit domnului Cadariu, Consiliul Judeţean nu are nici o competenţă şi nu se poate implica în nici un fel în evaluarea proiectelor depuse de primării în cadrul diverselor programe cu finanţare europeană.