
PSD Suceava ar vrea ca recensămîntul populaţiei să fie finalizat pînă la alegerile locale din 2012. Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a cerut Guvernului să încheie acţiunea pînă la alegeri, pentru a se cunoaşte numărul exact al votanţilor. El a apreciat că, în caz contrar, există riscul fraudării masive a scrutinului electoral. Recensămîntul populaţiei era programat pentru primăvara acestui an, dar a fost amînat pînă în luna octombrie. Rezultatele lui ar urma să fie cunoscute în cursul anului 2012.