
Primarul Rădăuţilor, Nistor Tătar, a spus că de la preluarea funcţiei, din vară, şi pînă acum, au fost asfaltate mai multe străzi. Este vorba despre străzile din zona centrală, cele de la intrarea în oraş dinspre Suceava şi străzile 1 Mai şi Ştefan cel Mare. Totodată, au fost refăcute trotuarele de pe Calea Cernăuţi, Calea Bucovinei şi străzile Mihai Viteazu şi 1 Mai. Au fost reabilitate mai multe spaţii de joacă pentru copii, s-a amenajat un nou loc de joacă în zona blocului ANL de la gară şi s-au realizat două terenuri de sport cu suprafeţe sintetice la Şcoala Generală Regina Elisabeta şi la Şcoala Generală nr. 22. Pentru lucrările de modernizare a infrastructurii s-au cheltuit 7 milioane de lei. Pentru anul viitor, primarul Nistor Tătar şi-a propus să reabiliteze 22 de kilometri de drum, spitalul şi esplanada din centru, şi să refacă iluminatul public.