Salarii majorate, la Primăria Suceava

Foto
Foto

Cei 750 de angajaţi ai Primăriei Suceava vor beneficia de salarii majorate cu 12%. Asta, după ce Guvernul a hotărît, săptămîna trecută, că salariile angajaţilor din administraţia publică locală pot creşte cu pînă la 12%, funcţie de buget şi de plafonul stabilit de Ministerul de Finanţe. Primarul Ion Lungu a declarat că la Suceava sînt bani pentru acordarea majorărilor, iar specialiştii de la Resurse Umane lucrează la fundamentarea noului fond de salarii, pentru rectificarea bugetului local. El a mai spus că aprobarea Direcţiei de Finanţe reprezintă o simplă formalitate. Ion Lungu a precizat că în Primărie sînt categorii de salariaţi care cîştigă foarte puţin, iar în aceste condiţii nu poţi face performanţă.

Exit mobile version