Salariul maxim al unui preşedinte de asociaţie este de 1.700 de lei

Şase preşedinţi şi trei administratori de asociaţii de proprietari din municipiul Suceava au fost schimbaţi la recentele adunări generale de alegeri. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harşovschi. El s-a declarat nemulţumit de numărul mic de participanţi la şedinţe, adică 30-40 la fiecare întîlnire. Domnul Harşovschi a spus că recordul de participare s-a înregistrat la Asociaţia nr. 44 din Burdujeni unde au fost prezenţi 96 de oameni. Viceprimarul Harşovschi a mai spus că salariile administratorilor şi preşedinţilor celor peste 100 de asociaţii de proprietari din oraş au rămas în general aceleaşi: pînă-n 1.700 de lei în cazul preşedinţilor şi de la 100 la 2.000 de lei în cazul administratorilor. El a anunţat că, începînd cu data de 19 aprilie, în municipiul Suceava vor fi organizate noi cursuri pentru obţinerea atestatului de administrator de asociaţie de proprietari. Cursurile vor dura o lună şi sînt organizate de Primărie şi Camera de Comerţ şi Industrie. Taxa de înscriere este de 200 de lei.

Exit mobile version