Anul trecut, Salina Cacica a înregistrat pierderi de peste jumătate de milion de lei. Acest lucru a fost făcut cunoscut într-o şedinţă care a avut loc, ieri, la Salina Cacica. La şedinţă au participat prefectul de Suceava, Florin Sinescu, vicepreşedintele PSD al Consiliului Judeţean, Alexandru Rădulescu, deputatul PSD Gavril Mîrza, directorul general al Societăţii Naţionale a Sării-SALROM, Aurel Bucur, şi directorii celor şapte sucursale din cadrul SALROM. Într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului se menţionează că Salina Cacica a intrat în declin începînd cu anul 2005, din cauza creşterii preţului la păcură, pierderii principalilor clienţi şi diminuării producţiei de sare. Prefectul Florin Sinescu a spus că în timpul şedinţei s-a stabilit, ca obiectiv pe termen lung pentru relansarea economică a Salinei Cacica, realizarea racordului la reţeaua de gaze naturale pentru reducerea costurilor de producţie. El a adăugat că, pe termen scurt, urmează să fie îmbunătăţită strategia de management şi să fie aplicată o politică de marketing mai agresivă pentru recîştigarea pieţei.
Salina Cacica, pierderi de jumătate de milion de lei
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026